Fantana de la Filaret
Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, mitropolitul Filaret al II-lea a clădit acolo o fântână. Mai târziu, alt mitroplit, Dositei Filiti, a împodobit-o cu minunate coloane sculptate.(Nicolae Vătămanu).
Un contemporan al acestui monument, Nicolae Predescu, a descris fântâna asemeni “unei frumoase case cu două rânduri”. (…)Apa celor patru izvoare se revărsa din peretele de piatră sculptată, prin mai multe guri; pe pardoseala de lespezi de marmură albă erau scobite canaluri înguste, prin care trecea clipocind apa. Tavanul era alcătuit din 12 lespezi de marmură măiestrit sculptate cu semnele celor 12 zodii. O scară de marmură, de asemenea înflorată, ducea deasupra. Acolo te aflai într-o sală mare, în chipul unui vechi pridvor românesc. Printre coloanele de piatră crestate în frunze şi flori, privirea rătăcea în voie pe deasupra bălţii înconjurate de sălcii. Sub streaşină atârnau clopoţei de sticlă, care sunau la adierea vântului.” La mai puţin de 100 de ani de la ridicarea fântânii, Ulysse de Marsillac povesteşte: “sălciile au dispărut şi fântâna de asemenea, spre marele meu regret, pentru că într-adevăr era pitorescă şi elegantă; arhitectura ei amintea de stilul Alhambrei.”
Cum a dispărut fântâna lui Filaret? Tipic românesc. S-a părăginit, nefiind întreţinută. La 1834 o aflăm închiriată unui Manole Basmangiu pe o mie de lei pe an, fapt care a contribuit la deterioarea ei. Între 1861-1870 au fost mai multe «încercări» de a «salva» monumentul de către Consiliul Municipal. Acesta a cerut dărâmarea lui şi reconstruirea alte fântâni “pe cât posibil mai monumentale”. În primăvara anului 1863 fântâna a fost dărâmată iar pietrăria ornamentală a fost predată la Cazarma Veche de la Beilic. (Emanuel Badescu).
Grădina Filaretului din «Dealul Bucureştiului» era foarte animată de sărbători dar şi în serile calde de vară sau toamnă târzie. De pildă, toamna când “se coceau coarne (struguri albi cu boaba lunguiaţă) şi mischetul (struguri tămâioşi), tot Bucureştiul ieşea să se plimbe, să petreacă şi să se odihnească la Filaret.”
Podgoriile întinse de pe Dealul Filaretului şi împrejurimi, “făceau fala podgoriilor locale”. Din viile Filaretului a mai rămas doar numele unei străzi care le străbătea odinioară: Şoseaua Viilor.
Grădina Filaretului a fost una de mare zaiafet pentru bucureşteni, până spre începutul secolului XX. Duminica “se făcea horă, se bea bragă, se mânca bigibigi şi rahat cu apă rece de la cişmele. Aici se afla vestita grădină Trocadero numită şi Oracici, cu un salon unde se da baluri de diferite societăţi. Localul Trocadero avea o pivniţă foarte adâncă şi mare – o parte din ea se află şi azi, este grota care în vremea Expoziţiei din 1906 servea ca gură de ocnă, cu bulgări mari de sare aşezaţi ca în forma fundului salinelor.”
Grădina Filaretului a fost una de mare zaiafet pentru bucureşteni, până spre începutul secolului XX. Duminica “se făcea horă, se bea bragă, se mânca bigibigi şi rahat cu apă rece de la cişmele. Aici se afla vestita grădină Trocadero numită şi Oracici, cu un salon unde se da baluri de diferite societăţi. Localul Trocadero avea o pivniţă foarte adâncă şi mare – o parte din ea se află şi azi, este grota care în vremea Expoziţiei din 1906 servea ca gură de ocnă, cu bulgări mari de sare aşezaţi ca în forma fundului salinelor.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu