luni, 21 martie 2011

Bisericile translate

Prima biserică translată a fost Schitul Maicilor, monument din secolul al XVII-lea. Complexul de chilii în stil brâncovenesc şi clădirile atelierelor Institutului Biblic nu au putut fi salvate. A fost însă salvată biserica, cu o greutate de 745 de tone, prin ridicare 1,67 m si deplasare 245 metri.


Schitul Maicilor, foto aprilie 2011

A urmat translarea bisericii Olari din Calea Moşilor, monument din secolul al XVIII-lea, efectuată în două etape. Biserica cu două turle octogonale, de dimensiunile 23,00 m x 6,50 m şi înălţime 13 metri, cu o greutate de 1.278 tone, a fost deplasată mai întâi pe direcţia sud-vest, cu 58 de metri, la 22 septembrie 1982, operaţiune pe durata a 25 de ore. Cum planurile de urbanism se modificau după fiecare vizită de lucru a dictatorului pe şantiere, s-a efectuat o altă deplasare, de 22,35 m, la 5 decembrie 1983, astfel că, în final, distanţa pe care s-a translat a ajuns să fie de 80,35 m.



Biserica Olari, foto august 2011


A treia biserică translată în Bucureşti a fost Biserica „Sfântul Ilie” din Calea Rahovei, în anul 1984, Biserica „Sfântul Ilie”-Rahova, cum era denumită, ctitorită la 1706 de Safta Brâncoveanu, cu o greutate de 2.100 tone, a fost deplasată 49 metri.

Sf Ilie Rahova, foto septembrie 2011

În luna octombrie 1985, s-au translat biserica şi clopotniţa Mânăstirii Mihai Vodă de pe Dealul Spirii. Biserica a fost edificată la 1589 de viitorul domn Mihai Viteazul şi, multă vreme, a fost socotită emblema oraşului. Biserica era renumită şi pentru icoana făcătoare de minuni adusă aici de la Biserica Alba Postăvari, care, potrivit legendei, a auzit ruga lui Mihai Viteazul pe când era dus la locul unde trebuia să-i fie tăiat capul din porunca lui Alexandru cel Rău şi l-a ocrotit.

Complexul de chilii a fost demolat, tot aşa şi frumoasa clădire a Arhivelor Statului din incinta mânăstirii. Au putut să fie salvate doar Biserica Mihai Vodă şi turnul clopotniţă.

Biserica, în greutate de 3.100 tone, a fost translată 289 metri în direcţia est, rotită 10°, şi coborâtă de la cota terenului +78,35 metri la cota +72,45 metri. Clopotniţa, în greutate de 800 tone, s-a translat 289 metri şi coborât cu aproape 5 metri.

Mihai Voda, foto septembrie 2011

Cea mai grea construcţie translată în România a fost Palatul Sinodal de la Mânăstirea Antim. Mânăstirea Antim, ctitorită de mitropolitul Ţării Româneşti Antim Ivireanul, construită între 1713 şi 1716, a fost un important focar de cultură; mânăstirea a fost vestită multă vreme pentru renumita ei tipografie unde se tipăreau cărţi sfinte. În anul 1912, la Complexul monahal Antim s-a adăugat Palatul Sfântului Sinod şi, tot atunci, a luat fiinţă, aici, Biblioteca Sfântului Sinod.


Clădirea Palatului Sinodal, cu o lungime de 52,51 metri şi o lăţime de 22,80 metri, în greutate de 9.000 tone, la care s-a adăugat şi greutatea celor 100.000 de cărţi din Biblioteca Sfântului Sinod, de cca 1.000 tone, a fost rotită cu 13
°10" şi deplasată pe o distanţă de 10 metri, în ziua de 21 ianuarie 1985, când a fost o temperatură de –18° C. Durata operaţiunii a fost de 6 ore şi 20 minute.

Palatul sinodal

La 20 februarie 1985, pe o temperatură de –20° C, a fost translată şi biserica Antim, la distanţa de 20,35 metri; durata operaţiunii, 13 ore şi 38 minute.

O altă biserică translată a fost biserica „Sfântul Ioan Nou” -sau „Sfântul Ionică-Piaţă” din Piaţa Unirii, în mai 1986. Biserica, monument istoric din secolul al XVII-lea, în greutate de 3.100 tone, a fost translată pe o distanţă de 23 metri, cu un unghi de translare de 34°.


Sf Ioan Piata, foto august 2011

Cam în aceeaşi perioadă, în aprilie-mai 1986, s-a translat şi Biserica „Sfântul Gheorghe”–Capra din Şoseaua Pantelimon. Biserica era ctitorită de un negustor de zarzavaturi, Constantin Duţulescu, zis Capra, şi de soţia lui, Eufrosina. Presiunile pentru demolarea acestei biserici au început încă din 1983, odată cu sistematizarea şi lărgirea arterei de intrare în oraş, biserica fiind în aliniamentul vechii Şosele Pantelimon. Biserica, în greutate de 900 tone, a fost deplasată 89 metri, cu un unghi de translare de 44°.


Ultima biserică translată, care încheie de fapt seria bisericilor salvate în Bucureşti de echipa doctorului inginer Eugeniu Iordăchescu, a fost biserica „Sfântul Ştefan – Cuibul cu barză”, din str. Ştirbei Vodă, construită pe la anul 1760 de clucerul Dona şi soţia sa Zamfira.

Textul pisaniei de deasupra uşii de la intrare ne lămureşte misterul numelui lăcaşului: în vechime, berzele şi-au făcut cuibul pe acoperişul de şindrilă al bisericii şi, de aceea, localnicii au numit-o „Cuibul cu barză”. Translarea bisericii „Sfântul Ştefan-Cuibul cu barză” s-a petrecut în februarie 1988; biserica, în greutate de 1.650 tone, a fost deplasată la o distanţă de 16 metri, unghiul de translare 40°.


Biserica "Cuibul cu Barza"

Intregul articol  "Bisericile salvate — o notă tragică în discursul lor cu oraşul" de Conf. univ. dr. arh. Adrian Mahu, Facultatea de Arhitectură, aici: 
http://beranger.org/post/3242333717/translarea-cladirilor-tehnologie-romaneasca
Articol preluat initial de aici: http://www.opinianationala.ro/Arhiva/475.pdf
Un articol cu fotografii aici:  http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/_0_431957015.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu